Ultima milă.
Transport Magazine

Ultima milă.

În felul acesta ajunge un transformator de 212 tone la Stockholm.

212 tone, 8 kilometri, 5 km/h. Ultima parte și totodată cea mai scurtă a unui transport agabaritic poate fi adesea și cea mai dificilă – ce bine că firma suedeză Jinert se poate baza în astfel de cazuri pe camioanele Actros de până la 250 tone.

Transportul între Gröndal și Bredäng a fost pregătit cu jumătate de an înainte. Întrebarea capitală care s-a pus: unde să fie descărcate transformatoarele produse în Italia și aduse cu vaporul la Stockholm? Aparent o sarcină simplă pentru un oraș înconjurat de apă și porturi. Dar nici pe departe. În căutarea unei rute adecvate pentru un transport agabaritic de 212 tone și 5,50 metri înălțime liberă, s-a cercetat fiecare port, doc sau loc de acostare.

S-a decis în final să fie Västerås. Aici existau condiții ca sarcina să fie ridicată de pe vas cu macaraua plutitoare Lodbrok și să fie apoi transportată mai departe pe lacul Mälaren până la Gröndal, o zonă suburbană a Stockholmului. De aici urma transportul rutier până la Bredäng. Trebuia verificată, desigur, rezistența unor eventuale construcții subterane, poduri sau alte construcții de acest gen.

Content jinert heavy haulage sweden 04
Content jinert heavy haulage sweden 03

Spectaculos: modelul Actros este pregătit pe mal. Îndată sosește încărcătura.

Content jinert heavy haulage sweden 09
Content jinert heavy haulage sweden 02

Să-i dăm drumul: primul transformator este ridicat de macaraua plutitoare și plasat pe atelaj.

Content jinert heavy haulage sweden 06

Să-i dăm drumul: primul transformator este ridicat de macaraua plutitoare și plasat pe atelaj.

„Mercedes este cel mai bun autovehicul pe care l-am avut vreodată – este pur și simplu fantastic.”

Jörgen Frykholm, șofer la firma Sven Jinert AB

Din primul moment al transportului rutier din Gröndal a intervenit „divizia de transport agabaritic” a firmei Jinert. Jinert din Hässleholm este una dintre cele mai mari companii suedeze din domeniul macaralelor, specializată în transporturi dificile, agabaritice și de tonaj mare.

Traseul dintre Gröndal și stația de transformatoare din Bredäng trece prin zone locuite. S-au eliminat semne de circulație și indicatoare rutiere pentru a permite libera circulație. Pe traseul lung de opt kilometri a fost nevoie să se aplice 90 de planșeuri metalice pentru a consolida carosabilul.

Content jinert heavy haulage sweden 07

26 de ani de experiență: șoferul Jörgen Frykholm așteaptă să pornească.

Content jinert heavy haulage sweden 08
Content jinert heavy haulage sweden 01

Pregătirea spațiului: înainte de a iniția transportul, se îndepărtează o serie de indicatoare rutiere de pe traseu.

Content jinert heavy haulage sweden 05

Pentru a distribui cât mai inofensiv greutatea, s-a utilizat o remorcă cu 14 punți pentru transportul transformatorului. Lungimea totală a atelajului însuma aproape 30 de metri. Pentru intervenția din Stockholm, Jinert s-a prezentat cu două camioane Actros de până la 250 de tone. Unul dintre ele va duce rapid încărcătura uriașă la destinație. Autovehiculul este prevăzut cu patru punți, un ambreiaj hidrodinamic și o instalație de răcire spate. „De 26 de ani conduc camioane, iar de 14 ani sunt implicat doar în transporturi speciale. Mercedes este cel mai bun autovehicul pe care l-am avut vreodată – este pur și simplu fantastic”, ne mărturisește șoferul Jörgen Frykholm.

Content jinert heavy haulage sweden 11

„De altfel, un model Actros poate să rezolve fără probleme o astfel de situație și singur, dar la acest gen de proiecte este mai bine să se calculeze o marjă de manevră generoasă.”

Jörgen Frykholm

Luc Pagès, membru al administrației locale, a luat parte la toate calculele privind traseul. Este foarte calm – totul e calculat și verificat în repetate rânduri. Foarte pragmatic, dă următoarea indicație: „Trebuie să se retragă puțin, docul nu este construit aici în spate pentru asemenea sarcini.” Macaraua ridică acum transformatorul și îl ghidează peste gardul de lemn spre remorcă. Când în final este așezat la locul său, se aud ropote de aplauze din partea unor spectatori. Pe stradă s-au adunat în jur de 100 de persoane curioase. O oră mai târziu, încărcătura este asigurată, iar atelajul pornește la drum. Deplasarea se face „la pas” prin localitatea adormită.

La lacul Trekanten, drumul trece pe sub centura Essingeleden după care urcă abrupt în sus. Un cârlig de tractare unește autovehiculul tractor cu un al doilea Actros cu patru punți – lucru care asigură o putere dublă la urcuș.

Distanța respectivă a fost parcursă. Transformatorul este descărcat, iar Frykholm este bucuros că poate să se strecoare în patul său cald. Din seria de trei, nu peste mult timp va veni rândul celui de-al doilea transformator să pornească pe același drum.

Content jinert heavy haulage sweden 10
Actros.

Actros.

De până la 250 de tone.

Model Actros de până la 250 tone stabilește standarde în transportul de mărfuri de mare tonaj în materie de confort, performanțe și flexibilitate. La prima vedere, la fiecare călătorie și în pauze.

Aflați mai multe

Fotografii: Johann Marklund
www.jinert.se

În sus