Produse de succes la export și pachete de putere

La 20 de ani după construirea primului prototip Unimog și la 10 ani după introducerea seriei de succes 411, în ianuarie 1966 a fost lansată seria Unimog U 421 – mai târziu denumită și „seria ușoară”. Aceasta urma să închidă lacuna existentă atunci în privința puterii și greutății dintre seria de succes 406 (disponibilă de la 70 CP) și seria 411 (care avea atunci 34 CP). Motorul OM 621, conceput inițial pentru autoturisme, a fost oferit la început într-o variantă de 40 CP; ulterior au urmat creșteri ale puterii până la 60 CP.

În rest, pentru Unimog U 421 s-au folosit în mare parte componente ale U 411, ceea ce explică și asemănarea de aspect. Acest lucru nu a adus doar avantaje economice, ci a permis și reutilizarea în multe cazuri a suprastructurilor și atașamentelor. Noutatea seriei noi ușoare: cabina de conducere putea fi rabatată în față cu câteva mișcări, ceea ce a simplificat considerabil lucrările de întreținere la motor.

Seria 421 s-a dovedit a fi un model de durată și a fost produsă timp de peste două decenii, până în 1988. Cu aproape 19.000 de vehicule, se numără printre cele mai de succes serii Unimog din toate timpurile.

Tot în 1966, Daimler-Benz a introdus seria 403, care ulterior a fost fabricată și într-o versiune lungă, ca seria 413. Noutatea esențială în comparație cu seria 406, aproape identică din punct de vedere vizual, a fost motorul cu 4 cilindri OM 314, care, în versiunea sa cu putere mărită de 66 CP, permitea viteze de până la 80 km/h.

Mai ales în agricultură, chiar și în acești ani cererea pentru tractoare rapide destinate agrologisticii era mare. Unimog se poziționează ca o alternativă atractivă la camion. Astfel, din seriile 411, 413, 416 și 421 au fost dezvoltate și versiuni omologate ca camion. Acestea permiteau o viteză maximă admisă mai mare pe drum și o greutate totală admisă mai mare.

Anul 1973 a fost, în cele din urmă, anul de naștere al MB-trac, care, la fel ca odinioară Unimog, a fost dezvoltat special pentru agricultură și silvicultură. MB-trac, a cărui producție de serie a avut loc până în 1991 pe aceeași linie ca Unimog la Gaggenau, a folosit multe componente dezvoltate special pentru Unimog: de la trenul de rulare cu cutie de viteze pentru tracțiune integrală și patru roți de aceeași dimensiune până la punțile portal.

Cererea pentru Unimog a crescut constant și în al treilea său deceniu, ceea ce a dus la noi creșteri ale producției la fabrica din Gaggenau. Motivul: datorită versatilității sale, acest vehicul polivalent oferea de mult timp nu numai agriculturii un concept coerent pentru utilizare pe tot parcursul anului. Și în administrațiile locale, în sectorul construcțiilor sau ca vehicul de transport, inclusiv pentru utilizare pe șină, a convins utilizatorii.

La acestea se adăuga dezvoltarea tehnică permanentă, în care siguranța a devenit din ce în ce mai mult în centrul atenției. Astfel, cabina deschisă a Unimog a fost echipată, înainte de obligația legală, cu bare de protecție împotriva răsturnării, iar sisteme de frânare mai performante, cu frâne cu disc la toate roțile, au fost introduse – o adevărată inovație în sectorul camioanelor.

În mai 1966 a ieșit de pe bandă Unimog‑ul cu numărul 100.000. Doar cinci ani mai târziu s‑a sărbătorit deja Unimog‑ul cu numărul 150.000. Un aport esențial la succesul producției l‑a avut seria constructivă 416, care a venit cu motorizări din ce în ce mai puternice, de până la 125 CP. Succesele la export au fost în special producțiile sub licență ale seriilor 426 și 431, dezvoltate special pentru nevoile din America de Sud și asamblate în Argentina.

La fel ca la premierele Unimog anterioare, și în 1974 a fost din nou o expoziție DLG locul în care a început o nouă eră: cea a „seriilor grele” (SBU). Designul lor unghiular rămâne până azi definitoriu pentru Unimog și a fost chiar premiat cu Premiul Federal pentru Design. Dar și sub capotă s-au produs schimbări semnificative: pe lângă motorul de 125 CP, seriile grele, începând cu mijlocul anilor 1970, au adoptat un șasiu complet nou.

Motoarele tot mai puternice au impus o revizuire fundamentală a transmisiei, care la Unimog trebuia, pe lângă atingerea unor viteze mari, să includă și un trepte de melc și să alimenteze numeroși consumatori de putere, precum arborii de luare a puterii (PTO). La acestea s-au adăugat noi reglementări legale menite să limiteze zgomotul și vibrațiile în cabina de conducere. Rezultatul: motorul și cutia de viteze nu mai erau fixate direct și a fost dezvoltată o cutie de viteze cu 8 trepte și dublă treaptă de reducere. Aceasta a permis viteze între 0,15 și 80 km/h.

Un alt punct tehnic remarcabil al seriei grele a fost cadrul în formă de U cu cot. Această construcție, folosită anterior cu succes la Unimog S, oferea o excelentă capacitate de torsiune. Un mare avantaj la deplasările în teren accidentat.

Producția seriilor grele a început cu Unimog U 1300, denumit conform noului sistem de numire, în anul 1975. Varianta cu ampatament lung lansată în același timp, marcată cu litera „L”, se bucură și astăzi de mare popularitate ca bază pentru transformarea în vehicul de călătorie și expediție, datorită robusteții și bunei sale adaptabilități la modificări.