150 de metri sub pământ.

Din 1957 se extrage anhidrit la Hüttenheim, un mineral sedimentar uscat, asemănător gipsului, care se formează prin evaporarea apei. În urmă cu aproximativ 220 de milioane de ani regiunea Unterfranken se afla la marginea unei mări. Domina atunci un climat subtropical. O lagună se întindea de la Rhön în nord până aproximativ la Schwäbisch‑Hall în sud. În golf s‑a depus un strat de anhidrit gros de opt metri.

Urmează acestui strat exploatarea subterană din Hüttenheim. La nivelul solului se pătrunde în Tannenberg. Deasupra intrării în galerie salută urarea minerilor „Noroc la mină”. La scurt timp după intrare, la o bifurcație se află o statuie iluminată a Sfintei Barbara – patroana minerilor. Doar cei patru metri inferiori ai stratului de anhidrit sunt exploatați; cei superiori sunt prea puternic contaminați de depuneri de argilă și calcar și nu pot fi valorificați.

„Exploatarea se face prin foraj și detonare“, explică inginerul minier Beltz. Găurile pentru încărcarea cu explozivi sunt forate în stâncă până la adâncimea de trei metri cu ajutorul unui utilaj special de foraj. O detonație reușită eliberează aproximativ 200 de tone de anhidrit. Pentru o producție zilnică de aproape 1.000 de tone sunt necesare cinci‑șase locuri de detonare pe zi, pentru că nu toate reușesc.

Detonările sunt efectuate la sfârșitul turei de seară, în jurul orei 21:30. Pentru că pot apărea gaze toxice de la explozie, care însă se disipează pe parcursul nopții. Tura de dimineață poate începe apoi în siguranță transportul materialului. Aer proaspăt suficient asigură un puț principal de ventilație. Acolo un ventilator uriaș trage 2.500 de metri cubi de aer proaspăt pe minut în mină și suflă afară aerul viciat.

Praful se ridică, umple galeria și afectează vizibilitatea. Cu un zgomot puternic, bucăți de anhidrit de mărimea unui balon de fotbal cad din cupa încărcătorului frontal în remorca Zetros. Materialul se simte solid și rece. „Este cu adevărat un material foarte dur“, spune Beltz. Și în subteran este rece: o temperatură constantă de 14 grade Celsius. Abia ce camionul articulat este încărcat, Zetros pornește. Căile subterane au cel mult șase metri lățime și patru metri înălțime. Doar pe arterele principale atârnă tuburi neon de tavan.

Destinația Zetros-ului este zdrobitorul. La o distanță de două până la trei kilometri, în funcție de locul de încărcare, se află această instalație. Aici materialul este măcinat. Bucățile nu ar trebui să depășească 6,5 centimetri. O bandă transportoare aduce piatra spartă la suprafață, direct în instalația de prelucrare. Acolo este măcinată în continuare și amestecată cu agregate. Șapa este gata.

În lumina farurilor Zetrosului strălucește vesta de protecție a lui Beltz. Inginerul constructor poartă încălțăminte de protecție, un combinezon și, bineînțeles, o cască cu lampă de mină. Deși tavanul de deasupra pare neted, solid și rezistent, el s-a format din sedimente. „În cazul unei perturbații în strat se poate întâmpla ca ceva să se desprindă“, spune Beltz.

Cea mai mare pericol pentru o mină însă este pătrunderea apei. Anhidritul uscat poate absorbi apă și se transformă apoi în gips. În acest proces volumul crește până la 30% și dezvoltă forțe de expansiune puternice. Mina din Hüttenheim este însă considerată complet uscată. Straturi groase de argilă o etanșează. Doar prin vechile foraje și puțuri de ventilație ar putea pătrunde apă.

Zetros părăsește instalația de zdrobire și aduce provizii. Stopurile sale dispar încet în întuneric. Este în funcțiune din Crăciun. E posibil ca utilizarea sa să dea tonul. Knauf Gips KG exploatează mine în întreaga lume. „Verificăm dacă vom utiliza Zetros și în alte mine“, spune Tobias Beltz.